Poti Trai Altfel!
Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Matei 22:39.
 
 
2% pentru proiectul Poți Trăi Altfel! Poți Trăi Altfel!
 
  
Dacă activităţile la "Poţi trăi altfel" se bazează
în totalitate pe voluntariat, care este scopul donaţiilor financiare?
 
De ce să susţin "Poţi trăi altfel"
 prin donaţia mea?

 

· Pentru că cea mai mare valoare în ochii lui Dumnezeu o au oamenii indiferent de gradul lor de mobilitate sau alte lucruri care ne diferenţiază pe unii de alţii.


· Pentru că obiectivul "Poţi trăi altfel" este să păstrăm gratuitatea taberei anuale pentru beneficiari - persoane cu dizabilităţi şi aparţinătorii acestora. Dacă există locaţia potrivită nevoilor speciale şi există voluntarii potiviţi cu ajutorul dumneavoastră pot să existe si banii necesari unei tabere de o saptamană.


· Pentru că vrem să fim o mână întinsă şi un sprijin concret pentru cei care pe lângă problemele legate de sănătate se confruntă cu lipsuri materiale.


· Pentru că cei peste 1500km parcurşi lunar de "Saul", microbuzul adaptat special pentru transportul persoanelor în carucior la activităţile grupului, presupun consum de combustibil şi costuri legate de întreţinerea tehnică a microbuzului. Pentru multi dintre prietenii noştri în cărucior, funcţionarea acestui microbuz face diferenţa dintre izolarea între patru pereţi şi participarea la întâlniri şi socializare.


· Pentru că donaţiile dumneavoastră vor fi folosite exclusiv în folosul persoanelor cu dizabilităţi şi "...cine are milă de cel lipsit, cinsteşte pe Ziditorul său.".

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 AVEM NEVOIE DE LIFT!

Acceseaza linkurile Promo 1 si 2 pentru a intelege de ce avem nevoie de un lift:

Promo "Avem nevoie de lift" 1  

 si   

Promo "Avem nevoie de lift" 2

 
 
 
 
Daca doriţi să ne sprijiniţi financiar
      o puteţi face prin donaţii în contul
       deschis pentru "Poti trăi altfel":
 
     Biserica Penticostală "Speranţa" Cluj
   IBAN: RO75 PIRB 1301 7210 6600 1000
    PIRAEUS BANK CLUJ, 
    Sucursala Cluj, Mărăşti
 

 De asemenea, vă aducem la cunoştinţă  faptul că puteţi direcţiona cei 2% din    impozitul pe venit pentru Proiectul "Poţi  trăi altfel!"

 
 
                            Download: